COMUNICAT
- 24.11.2025 –
Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, întrunită în şedinţa din 24.11.2025, la convocarea Consiliului Superior al Magistraturii, în prezenţa a 173 judecători, având pe ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere referitor la proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în vederea acordării avizului potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 305/2022:
- a hotărât, în unanimitate, exprimarea unui punct de vedere negativ cu privire la proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și solicitarea retragerii acestuia
Această măsură a fost adoptată în considerarea următoarelor aspecte:
• Proiectul de lege supus dezbaterii introduce modificări substanțiale asupra condițiilor de pensionare pentru magistrați, incluzând creșterea abruptă a vârstei de pensionare și reducerea semnificativă a cuantumului pensiei de serviciu, fiind păstrate inechitățile generate de proiectul anterior
• Prin modificarea frecventă a normelor în domeniu se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și previzibilității legii, astfel cum se reţine în jurisprudența Curții Constituționale
• Modificările propuse afectează fundamental statutul magistraților și buna funcționare a sistemului judiciar, fără a asigura o protecție adecvată a drepturilor deja obținute și fără o consultare efectivă
– PREŞEDINTELE TRIBUNALULUI BUCUREŞTI –
– JUDECĂTOR MIHAI-DRAGOŞ MOCANU –
În exercitarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2), art. 37 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, văzând şi Hotărârea de Guvern nr. 891/2025 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025, Președintele Tribunalului București este abilitat să aducă la cunoștința partidelor politice parlamentare următoarele:
La data de 24.11.2025 va avea loc la ora 08:00 la sediul Tribunalului Bucureşti, Bd. Unirii nr.37, etaj 2, sala 223, sector 3, şedinţa de desemnare, prin tragere la sorţi, a preşedinţilor Oficiilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi a locţiitorilor acestora.
CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
ANUNŢ INTERVIU EXPERŢI JUDICIARI
ÎN SPECIALIZAREA “TOPOGRAFIE, CADASTRU ŞI GEODEZIE”
10.11.2025
Vă informăm că Ministerul Justiţiei organizează în perioada 02 – 13 februarie 2026 interviul pentru dobândirea calității de expert tehnic judiciar în specializarea „Topografie, cadastru şi geodezie” de către persoanele autorizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în categoriile D, A sau B.
Anunțul privind organizarea și desfășurarea interviului, ce cuprinde, printre altele, data şi locul susţinerii interviului, specializarea și termenul de depunere a actelor pentru înscrierea la interviu, se regăsește pe site-ul Ministerului Justiției, www.just.ro, la secțiunea Carieră, subsecțiunea Posturi vacante, ori accesând direct următorul link: https://www.just.ro/anunt-privind-organizarea-şi-procedura-de-desfasurare-a-interviului-pentru-dobandirea-calitatii-de-expert-tehnic-judiciar-in-specializarea-topografie-cadastru-si-geodezie/ .
Anunţul a fost de asemenea afişat la sediul Tribunalului Bucureşti – Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile.
În vederea înscrierii la interviul organizat de Ministerul Justiţiei, candidaţii pot depune dosarele inclusiv la sediul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Bucureşti (Bucureşti, Bd. Unirii nr.37, sector 3, parter, camera 009).
ANUNŢ
În exercitarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2), art. 26 alin. (9) şi art. 34 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, văzând şi Hotărârea de Guvern nr. 891/2025 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025, Președintele Tribunalului București este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele:
La data de 11.11.2025 va avea loc la ora 08:00 la sediul Tribunalului Bucureşti, Bd. Unirii nr.37, etaj 1, sala 131, sector 3, şedinţa de desemnare, prin tragere la sorţi, a preşedintelui Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti şi a locţiitorului acestuia.
CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
ANUNŢ
- 03.11.2025 -
În aplicarea dispozițiilor Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, precum și a dispozițiilor Hotărârii de Guvern nr. 891/23.10.2025 privind aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 7.12.2025,
asigurarea serviciului de permanenţă pentru înregistrarea candidaturilor şi a cererilor (contestaţiilor) în materie electorală, la Tribunalul București se realizează până la data de 07.12.2025 (data alegerilor), la camera 115 A, etajul 1 din sediul Tribunalului Bucureşti, situat în Bd. Unirii nr. 37, Sector 3, Bucureşti.
Toate cererile în materie electorală se vor înainta exclusiv la numărul de fax: 021/408.37.71, adresa de mail:
CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
COMUNICAT
- 21.10.2025 -
Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului București, întrunită la data de 21 octombrie 2025, la convocarea Președintelui Tribunalului București și cu participarea a 185 de judecători, a avut pe ordinea de zi reevaluarea măsurilor adoptate prin Hotărârea nr. 3 din 26 august 2025 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului București.
Această reevaluare a fost determinată de pronunțarea Hotărârii Curții Constituționale a României privind legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, astfel cum rezultă din comunicatul Curții Constituționale din data de 20 octombrie 2025, soluţie ce relevă necesitatea iniţierii unor consultări reale şi efective cu reprezentanţii puterii judecătoreşti.
Adunarea Generală a hotărât, cu o majoritate covârșitoare, suspendarea măsurilor stabilite prin Hotărârea nr. 3/26.08.2025 și reluarea activității de judecată pentru toate cauzele începând cu data de 23 octombrie 2025.
În raport de evoluţia discuţiilor privind statutul profesiei de judecător și de modul în care autoritățile vor înțelege să răspundă preocupărilor legitime ale corpului magistraților - privind lipsa unei consultări reale și transparente, absența oricăror măsuri complementare care să vizeze îmbunătățirea condițiilor de muncă, discreditarea nejustificată a întregului corp profesional - se va analiza, la momentul oportun, necesitatea convocării unei noi Adunări Generale pentru o eventuală reevaluare a măsurilor adoptate astăzi.
PREŞEDINTELE TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
JUDECĂTOR MIHAI-DRAGOŞ MOCANU
- 02.09.2025 –
În contextul măsurilor dispuse prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului București nr. 3/26.08.2025, privind adoptarea unei forme de protest pe o perioadă nedeterminată faţă de parcursul procesului legislativ, ţinând cont de Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial din data de 27.08.2025, cu privire la formele de protest adoptate de către personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
I. Începând cu data de 03.09.2025 personalul auxiliar de specialitate şi conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentelor de lucru cu publicul din cadrul Secţiilor I-VIII ale Tribunalului Bucureşti, adoptă următoarele forme de protest:
- reducerea programului de lucru cu publicul cu o oră faţă de intervalul stabilit administrativ, urmând să se desfăşoare zilnic în intervalul orar 09.30-13.00, cu excepţia Biroului Executări Penale care va avea următorul program de lucru cu publicul: luni şi miercuri în intervalul orar: 09.00-13.00;
- suspendarea eliberării înscrisurilor care nu reclamă un caracter urgent în acord cu dispoziţiile legale în vigoare;
II. Începând cu data de 03.09.2025 personalul auxiliar de specialitate şi conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentelor de lucru cu publicul din cadrul Tribunalului Bucureşti, adoptă următoarele forme de protest:
- reducerea programului de lucru cu publicul cu o oră faţă de intervalul stabilit administrativ, astfel:
- Biroul de Informare şi Relaţii Publice: luni:08.00-18.00, marţi-vineri: 08.00-15.00;
- Registratura Unică a Secţiilor Civile III-V: luni-vineri: 09.30-13.00;
- Biroul de aplicare a apostilei: luni-vineri: 09.00-10.00 (depuneri acte), 15.00-16.00 (eliberări);
- Biroul Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile: luni-miercuri, vineri: 09.00-12.00, joi: 09.00-13.30;
- Biroul Persoane Juridice: marţi şi joi: 09.00-12.00;
- Biroul Traducători: miercuri: 11.00-12.00;
- Biroul Partide Politice: luni-vineri: 11.00-12.00.
- suspendarea eliberării înscrisurilor care nu reclamă un caracter urgent în acord cu dispoziţiile legale în vigoare în cadrul compartimentelor de lucru cu publicul din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu excepţia Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Bucureşti.
- PREŞEDINTELE TRIBUNALULUI BUCUREŞTI –
- JUDECĂTOR MIHAI-DRAGOŞ MOCANU –
27.08.2025
În contextul măsurilor dispuse prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului București nr. 3/26.08.2025, prin care a fost adoptată forma de protest faţă de parcursul procesului legislativ, constând în amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 27 august 2025, vă aducem la cunoştinţă că listele cauzelor care vor fi judecate pe durata protestului, vor fi publicate pe site-ul Tribunalului Bucureşti https://tribunalulbucuresti.ro/, cu cel puţin o zi înainte de data la care a fost stabilită şedinţa de judecată.
- PREŞEDINTELE TRIBUNALULUI BUCUREŞTI –
- JUDECĂTOR MIHAI-DRAGOŞ MOCANU –
- 26.08.2025 –
Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, întrunită în şedinţa din 26 august 2025, la convocarea Consiliului Superior al Magistraturii, în prezenţa a 181 judecători:
- a hotărât, în unanimitate, că se impune retragerea proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, motivat de faptul că reforma pensiilor de serviciu s-a realizat deja prin modificările aduse de Legea 282/2023 și nu există motive reale pentru o nouă intervenție legislativă;
- a hotărât, în unanimitate, adoptarea unei forme de protest faţă de parcursul procesului legislativ, constând în amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 27 august 2025, cu excepţia cauzelor urgente stabilite prin prezenta hotărâre;
- a hotărât ca următoarele cauze să fie exceptate de la aplicarea formei de protest: verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive şi asiguratorii, cauzele urgente de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi – spre exemplu, luarea/prelungirea măsurilor preventive, emiterea mandatelor de supraveghere tehnică, emiterea mandatelor de percheziţie domiciliară, luarea măsurilor de siguranţă cu caracter provizoriu, suspendare executare act administrativ - art. 14 şi art. 15 din Lg.nr.554/2004, ordonanţe preşedinţiale în materia minori şi familie în cazurile ce vizează situaţii de risc care pot pune în pericol viaţa şi integritatea minorilor şi necesitatea acordării/stabilirii de tratamente medicale (art. 997 C.pr.civ.), ordine de protecţie (Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie), răpirile internaţionale de copii (Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980), măsura plasamentului de urgenţă (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului);
- a hotărât să se procedeze la realizarea procedurii prealabile în toate cauzele înregistrate pe rolul secţiilor Tribunalului Bucureşti, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pronunţarea soluţiilor în dosarele în care s-a dispus amânarea pronunţării şi motivarea hotărârilor pronunţate, aflate în curs de redactare;
Celelalte activităţi se desfăşoară conform programului normal de lucru.
Aceste măsuri nu sunt determinate exclusiv de modificările legislative referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, ci reflectă poziția critică a corpului profesional față de:
- modul în care aceste discuții au fost purtate în lipsa unei consultări reale și transparente;
- absența oricăror măsuri complementare care să vizeze îmbunătățirea condițiilor de muncă, în paralel cu modificarea vârstei de pensionare;
- încercările de discreditare a întregului corp de magistrați, printr-o prezentare denaturată a statutului și rolului acestora în societate.
Înțelegem pe deplin impactul acestei decizii asupra justițiabililor și ne exprimăm regretul pentru eventualele consecințe asupra activității judiciare curente. Totuși, considerăm că protejarea independenței justiției și apărarea demnității profesionale a magistraților reprezintă obiective esențiale, ce privesc întreaga societate.
Având în vedere forma de protest adoptată, respectiv amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată, facem apel la toţi participanţii la procedurile judiciare să nu se prezinte la judecată decât în ipoteza cauzelor urgente precitate.
- PREŞEDINTELE TRIBUNALULUI BUCUREŞTI –
- JUDECĂTOR MIHAI-DRAGOŞ MOCANU –
Având în vedere dispoziţiile art. 941 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022, astfel cum a fost modificat şi completat de Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1505, publicată în Monitorul Oficial nr. 586 din 24.06.2025 – Partea I, vă aducem la cunoştinţă umătoarele:
- cererile adresate instanţei, precum şi înscrisurile însoţitoare, transmise prin poşta electronică, se trimit exclusiv în format PDF, prin ataşare directă la mesajul e-mail;
- nu se acceptă transmiterea ataşamentelor în alte formate şi nici linkuri către platforme de stocare şi partajare a fişierelor, cu excepţia situaţiei în care instanţa solicită expres acest lucru;
- în cazul în care un e-mail adresat instanţei conţine ataşamente în alt format decât PDF sau include linkuri către platforme externe, acesta nu va fi prelucrat, iar ataşamentele nu vor fi listate sau depuse la dosar, expeditorul urmând să fie notificat cu privire la neconformitatea mesajului transmis şi la necesitatea retransmiterii documentelor în formatul acceptat.
CONDUCEREA ADMINISTRATIV JUDICIARĂ A TRIBUNALULUI BUCUREŞTI
Având în vedere că, în prezent, la nivelul Tribunalului București se află în testare soluția informatică unitară “Dosarul Electronic National (DEN)”, pusă la dispoziție de Ministerul Justiției, vă informăm că noua soluție software este disponibilă la adresa web: https://den.just.ro/
Informații privind accesarea Dosarului Electronic Național pot fi obținute pe pagina https://den.just.ro/informatii.
Precizăm că la nivelul Tribunalului București precum și al judecătoriilor din circumscripție, pe toată perioada desfășurării testării, cele două soluții ce permit accesul la dosarul electronic judiciar vor funcționa în paralel.
În scopul creșterii calității actului de justiție și pentru asigurarea unei transparențe sporite a procedurilor judiciare, în cadrul Tribunalului București este operațională aplicația „Dosar Electronic” disponibilă publicului pe site-ul https://tribunalulbucuresti.ro/ care facilitează accesul on-line al părților și al reprezentanților acestora la actele dosarului.
Pentru a vă putea autentifica şi a avea acces la dosarul în format electronic, este necesar să comunicați instanței adresa de e-mail și numărul de telefon mobil. În cazul în care nu ați solicitat inițial acces-ul la DOSARUL ELECTRONIC, cererea dumneavoastră ulterioară pentru logare în aplicație, pe lângă datele menționate mai sus (e-mail şi număr de telefon) trebuie să fie însoțită de o copie a cărții de identitate și/sau dovada calității de reprezentant.
Sistemul este implementat în dosarele non penale, înregistrate începând cu 10.07.2019, în care Tribunalul București este învestit în primă instanţă (ca instanță de fond). În materie penală sistemul este operaţional începând cu data de 15.09.2020, în dosarele penale în care Tribunalul București este învestit ca instanță de fond, prin rechizitoriu.
Începând cu 02.12.2019, Tribunalul București a implementat, în premieră națională, un nou serviciu – e-Legalizare – menit să faciliteze eliberarea/emiterea copiilor legalizate ale Hotărârilor judecătorești/ Certificatelor de grefă supuse legalizării Tribunalului București.
Toți cei interesați să intre în posesia copiilor legalizate ale Hotărârilor judecătorești sau de emiterea Certificatelor de grefă pot solicita o programare accesând aplicația e-Legalizare de pe site-ul Tribunalului București – https://tribunalulbucuresti.ro/ .
Programarea se obține prin completarea corectă și completă a formularului pus la dispoziție, în acest sens, pe pagina de internet a Tribunalului București.
La nivelul Tribunalului București, cererea este validată de către personalul cu astfel de atribuții, iar solicitanții vor fi înștiințați, de îndată, printr-un e-mail (Legalizări Tribunalul București), că le-a fost rezervată o zi la care să se prezinte la Registratura secției învestite.
Pentru a intra în posesia copiilor legalizate trebuie ca partea (personal sau prin reprezentant) să se prezinte la data menționată în e-mail-ul primit de la instanță, la registratura secției pe rolul căreia se află dosarul, având asupra sa actele depuse on-line, în original (cererea-tip, dovada achitării taxei de timbru, actul de identitate/dovada calității de reprezentant).
Tribunalul București caută în permanență soluții pentru a-și îmbunătăți serviciile oferite, venind de această dată, în sprijinul participanților la actul de justiție, prin lansarea serviciului de PROGRAMĂRI ON-LINE al vizitelor la sediile sale din b-dul Unirii nr. 37 – Tribunalului București/Sema Parc, în cadrul spațiilor/serviciilor destinate publicului: Arhive, Registraturi, Biroul de Executări penale, Practicieni în insolvență, Registratura Unică Civilă, Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile.
Accesul la serviciile destinate publicului în cadrul Tribunalului București se va face exclusiv pe baza unei programări.
Prin soluția PROGRAMĂRI ON-LINE, participanții la actul de justiție au la îndemână o modalitate simplă și sigură de a depune cereri de chemare în judecată, rapoarte de expertiză sau alte înscrisuri, de a consulta dosare în programul de lucru, economisind timpul, contribuind la limitarea riscului de răspândire a coronavirusului SARS -CoV-2.
Serviciul PROGRAMĂRI ON-LINE este flexibil și permite MODIFICAREA sau ANULAREA programării.
În atenţia experţilor tehnici judiciari şi specialiştilor
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 662 din 19 iulie 2023 a fost publicat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1.190/C/2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, care va intra în vigoare la data de 19.01.2024, dată la care se va abroga Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2010, cu modificările ulterioare.
Anunţul despre publicarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1.190/C/2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare poate fi accesat pe site-ul Ministerului Justiţiei la https://www.just.ro/noul-nomenclator-al-specializarilor-expertizei-tehnice-iudiciare-a-fost-publicat-in-monitorul-oficial-al-romaniei/
Conducerea administrativ-judiciară a Tribunalului Bucureşti
Contact:
email: trb-birp@just.ro
Telefon (centrala): 021.408.36.00; 021.408.37.00
Telefon (cabinet preşedinte): 021.318.77.00; Fax (cabinet preşedinte) 021.318.77.31; interior: 192
Prim grefier al Tribunalului Bucureşti; Telefon (centrala): 021.408.36.00; 021.408.37.00, interior: 191




